Acțiune de amploare a Biroului Rutier Iași

În data de 27 Martie 2023, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Iaşi au organizat şi desfășurat o acţiune pentru combaterea accidentelor rutiere produse pe fondul neacordării priorității de trecere a vehiculelor.

Astfel, s-au obținut următoarele rezultate:

  • au fost legitimate 52 persoane;
  • au fost aplicate 88 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 4 pentru neacordare prioritate vehicule, o pentru o abatere comisă de un pieton, patru pentru abateri comise de biciclişti, patru pentru abateri comise de conducători de trotinete și 75 pentru alte abateri;
  • valoarea sancţiunilor contravenţionale aplicate este de 30.450 lei;
  • au fost reţinute nouă permise de conducere, dintre care 4 pentru neacordare prioritate vehicule și cinci pentru alte abateri;
  • a fost retras un certificat de înmatriculare.

Spre exemplu, un bărbat în vârstă de 56 ani, din municipiul Iaşi, a condus auto pe raza mun. Iași, iar la efectuarea virajului la stânga nu a oprit și nu a acordat prioritate de trecere unui autovehicul care circula regulamentar. Față de aceasta, s-a luat măsura sancţionării contravenţionale conform OUG nr. 195/2002 și s-a dispus reţinerea permisului de conducere pe o perioadă de 60 zile.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to Top