Îa data de 6 Martie 2023, poliţiştii ieşeni au intervenit la peste 80 de evenimente, majoritatea sesizate prin 112.
Au fost aplicate peste 330 de sancţiuni contravenţionale, iar în urma acţiunilor şi intervenţiilor efectuate au fost sesizate peste 15 de infracţiuni.
Ieri, poliţiştii au acţionat, la nivelul judeţului Iaşi, pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice.
Au fost organizate două acţiuni şi s-a intervenit la 82 evenimente, dintre care 71 au fost sesizate prin 112.
În urma activităţilor au fost sesizate 20 de infracţiuni.
Totodată, pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 331 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de peste 96.630 de lei.
Siguranţa rutieră şi salvarea de vieţi sunt, de asemenea, priorităţi ale poliţiei Ieşene.
Astfel, poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi pentru prevenirea accidentelor de circulaţie.
Au fost reţinute, în vederea suspendării dreptului de a conduce, 19 de permise de conducere și au fost retrase șase certificate de înmatriculare.