În data de 3 Martie 2023, polițiștii din cadrul Biroului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii Iași, Biroului Siguranţă Şcolară Iași şi Serviciului Acţiuni Speciale Iași au organizat şi desfăşurat o activitate informativ – preventivă, la Colegiul Național Garabet Ibrăileanu din Iași.
În cadrul activității au fost purtate discuții privind măsurile ce trebuie cunoscute şi aplicate pentru siguranţa personală (în familie, în parc, pe stradă).
De asemenea, a fost prezentată preșcolarilor o autospecială de poliție și un exercițiu demonstrativ cu câinele polițist.
Au participat 70 de preșcolari și trei cadre didactice.