Evenimente din județul Iași.

Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

Daniela Grapă – IMAGO MUNDI

2 septembrie 2022 - 30 septembrie 2022

Daniela Grapă - IMAGO MUNDI

În perioada 2-30 Septembrie 2022, la Galeriile de Artă ale Municipiului Iasi Dan Hatmanu – Pasaj Hala Centrală va avea loc expoziția IMAGO MUNDI realizată de Daniela Grapă.

Daniela Grapă este născută la 6 mai 1976. Trăiește și lucrează în Iași. A absolvit Universitatea de Arte „George Enescu” din Iași în anul 1999, specializările Pictură și Sculptură. Între anii 2005-2007 urmează un program de masterat în „Filosofie aplicată și management cultural” în cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, la Facultatea de Filozofie. În anul 2002, devine membră a Uniunii Artiștilor Plastici din România. Lucrările sale recente sunt reflecții asupra conceptelor de identitate, umanitate, memorie, însingurare, sensul libertății, precaritatea condiției umane.

,,Seria de lucrări Beginning of the world (macrocosmos) prezintă ipostaze ale unei naturi originare, inițiale, nealteratăîncă de prezența omului, o materie informă, un rezervor primar al energiei „psihice” din care a izvorat umanitatea.In seria de Oglindiri (microcosmos) am încercat creez un raport între imaginea vizibila, figura artistului și ceea ce se ascunde în spatele imaginii văzute, imaginea ca simulacru al realității.Puntea de legătură dintre cele două serii este ideea că artistul, prin prisma esenței sale de creator, produce imagini simulacrucare intrăîntr-o anumită relație cu realitatea primară. Reprezentarea naturii originare este ea însăși un simulacru, care aduce în vizibil realitatea interioară a artistului, animat de travaliul creator. Creația este procesul prin care artistul pune în relație un fragment din realitate cu un simulacru, impregnându-l cu personalitatea sa, mai mult sau mai puțin perceptibilă”
(Daniela Grapă)

,,La o prima vedere, tablourile Danielei Grapă par grave, cu un impact neobișnuit, ieșit din comun. Realitatea picturală reprezentată este uneori frapantă, atât la nivel formal, prin culori și contraste, cât și la nivel conceptual, prin felul cum tratează diferite ego-uri alterate, bântuitoare. Ascunse în contraste frapante și o cromatică misterioasă, ele vin să ne arate părți ascunse ale persoanei, printr-o estetică a ponderii atmosferice, a adâncimilor, a umbrelor. Încărcată de un simbolism bacovian, imaginea portretului atrage, se impune ca o oglindă a temerii existențiale, a temerii de a fi văzut, privit, dar, nu în ultimul rând, a unui abis ontologic. Naturi abstracte primordiale, mlaștini cu flori, peisaje înserate ce dau întunericului nopții noi dimensiuni ale romantismului creator…, toate vin să surprindă un univers feeric, cu note feminine, discrete, profunde”.
(Delia Andrieș)

,,Lucrările Danielei Grapă sunt axate pe fervoarea unor tatonări identitare. Studiile caracteriale și portretele sale ies din tiparele obișnuite. Artista pare influențată de expresionismul baconian; fizionomiile redate de artista ieșeană sunt imobile, suspendate în spațiul restrâns al tabloului. Ochii personajelor intră într-un dialog tăcut cu cei ai privitorului. Este însă o privire tensionată, una care „săgetează”, „atinge”, „pătrunde”. Hapticul (tactilul) surclasează opticul, anulând indiferențacontemplativă.Imago mundi face tranziția de la perspectiva antropologică spre cea cosmologică, aducând în atenție statutul imaginii, al simulacrului, în raport cu realitatea originară pe care o reprezintă”.
(Petru Bejan)

Organizezi un eveniment și vrei să-l publicăm în calendarul nostru? Dă-ne de veste!

Scroll to Top